Cărţi de joc la preţ de cunoaştere

Viaţa poate fi privită în diferite moduri, însă de cele mai multe ori, îmi place să o asemăn cu un joc. Nu mă refer la unul clasic pe calculator, cu grafică şi online, ci mai mult la un joc ce implică strategie, determinare şi un gram de noroc (asemeni celui de cărţi). Astfel, ieri pe la 5:00 dimineaţa, când m-am întins în pat după un lung maraton de învăţat la "Prelucrarea Imaginilor", alături de primul gând ca ar trebui să arunc pătura din pat pentru că nu am loc de ea, mi-am amintit de "vremurile bune" în care stăteam cu prietenii la cantina facultăţii, împărţind un pet de bere şi jucând de la Poker şi Rent, până la Hearts sau 101. Astfel, am putut crea în minte un joculeţ asemeni poker-ului, ce implică un pachet de cărţi prestabilit şi o minte agera, burduşită cu idei înşelătoare, iar totodată, şi de bună credinţă. Nu am reuşit încă să pun cap la cap toate detaliile, însă un nume provizoriu ar putea fi "Joc de Cărţi" (clar, scurt şi cuprinzător), cuprinzând o sumedenie de cărţi şi reguli (pot spune, oarecum, că îl "practic" de ceva vreme, iar uşor-uşor ajunge sa fie jocul meu preferat... dar, al cui nu este uneori?).

În primul rând, acest joc nu se practică niciodată cu prietenii, ci doar cu străinii. Imaginaţi-vă o încăpere atât de imensă încât pereţii nu pot fi zăriţi, ci doar mesele aliniate tacticos precum termenii unei matrice, ce se lungesc pe linii şi coloane interminabile. O masă poate susţine maxim cinci jucători (numărul preferat al studentului), fiecare dintre aceştia fiind obligaţi să poarte o mască după bunul plac (fie că este intimidantă, vesela sau sobră, fiecare are obligaţia şi libertatea de a alege).

Dupa ce te-ai aşezat la una dintre mese (presupunem că eşti ultimul jucător necesar), jocul poate începe. Fiecare dintre oameni aleg cinci cărţi din pachetul propriu şi le pun cu faţa în jos, în dreptul lor (doar ei ştiind conţinutul acestora). Pe parcursul jocului, fiecare dintre participanţi trage câte o carte dintr-un pachet pus la mijloc, obţinut din amestecarea a jumatate din pachetele de la masa respectivă. Toţi jucătorii se afla sub un jurământ faţă de regulile jocului, iar astfel vom considera faptul că aceştia le vor respecta cu stricteţe. Ambele mâini trebuie să fie permanent pe masă, antebraţele fiind la vedere (voi explica ulterior de ce). Participanţii pot crea alianţe ascunse. Astfel, la fiecare tură, un jucător poate executa fie una dintre cele cinci cărţi ale sale, sau poate trage o o alta din pachetul de jos, fiind obligat să o joace pe aceea. După ce sunt jucate, cărţile sunt aruncate într-un morman alăturat, acestea devenind opace, neputând fi citite de către alţi jucători (numărul actual al căţilor existente fiind necunoscut, efectele acestora nu pot fi recunoscute de către toţi participanţii). Scopul jocului este a-ţi face adversarul să renunte, fie punându-l într-o pozitie tipică de "şah-mat", or să îl faci a-si termina cărţile din pachetul propriu (jumatatea ce a ramas dupa amestecare). Esenţial, trebuie să rămâi singurul de la masă.

Cărţile pot avea diverse efecte atunci când sunt jucate, atât asupra jucătorului, cât şi a celorlalţi, având astfel o consecinţă ascunsă sau vizibilă tuturor. Îmi este dificil a-mi ilustra imaginaţia pe hârtie, astfel voi da exemplu în continuare de câteva cârţi specifice jocului:

1) "Cartea prostului": Prezintă efect parţial ascuns, permiţând jucătorului să se prefacă în anumite situaţii. De pildă, nu îşi poate da seama ce ar trebui să joace, încercând să comunice cu ceilalţi jucători pentru a afla informaţii cu privire la strategia lor, aceştia fiind obligaţi să raspundă oarecum (pot minţii, însă un răspuns este necesar). Frumuseţea acestei cărţi consta în faptul că poate fi utilizată împotriva celor ce prezintă un scop similar cu al tău, însş fiind precum o sabie cu două tăişuri, prezintă şi un deficit în faptul că îţi poti divulga singur slăbiciunile, sau ceilalţi jucători pot începe să te priveasca asemeni unui "bufon".

2) "Cartea înşelăciunii": Ideea de bază constă în faptul că, după folosirea acesteia, viitoarea carte trasă din pachet poate rămâne în mâna jucătorului, spre a fi păstrata drept a-VI-a carte pe care o are la dispoziţie. Cotul nu trebuie să fie ridicat de pe masă, iar astfel, ceilalti participanţi vor încerca să păcălească jucatorul în cauză spre a-i vedea cartea. Dacă se ajunge în situaţia utilizării consecutive a acestei cărţi, jucatorul va fi eliminat din joc, deoarece va avea ambele mâini ocupate, fiecare cu câte o carte, ulterior neputând executa nicio alta acţiune (lăcomia, bat-o vina!).

3) "Cartea ciclopului": Efect vizibil, astfel încât, obligă toţi jucătorii, timp de trei mâini, să îşi dezvăluie cele cinci cărţi ascunse (inclusiv a-VI-a, daca discutăm despre utilizarea celei menţionate anterior). Astfel, participantul poate încerca să deduca ce strategii şi gânduri ascund ceilalţi, însă totodată, şi cărţile sale sunt dezvaluite parţial, timp de o mână.

4) "Cartea reciprocităţii": Jucatorului i se permite să facă schimb de o carte, dintre cele cinci prestabilite, cu un alt participant, însă nu aleator. Respectivul trebuie sa fie o persoană ce a fost, sau va urma, să fie aleasă într-o alianţă, provizorie sau permanentă.

5) "Cartea luminii": Conţine efect vizibil, jucătorul ce o utilizeaza alegând a pune într-o lumină bună, sau proastă, un alt jucător, astfel obligând majoritatea efectelor benefice sau maliţioase să fie direcţionate către acesta, ulterior obligându-l să piardă jocul, sau să rămână în cadrul acestuia. Cartea nu poate fi folosită asupra jucatorului ce o utilizează.

Momentan, doar aceste cărţi am putut născoci, ulterior reuşind să adorm. După terminarea jocului, participantul ce a ramas singur la masă poate avea mai multe opţiuni, printre care: acesta poate rămâne pe loc, aşteptând alţi jucători să se aşeze la masa unde este "învingător" (deşi, poate dura o  bună bucată de vreme), sau poate alege să se alature alteia, însă sub condiţia de a-şi lăsa jumatatea pachetului pe masa. În ambele cazuri, respectivul campion este marcat cu un semn distinctiv pe antebraţ, ce va semnala altor jucători "victoria" sa în faţa altora.

Presupun ca, aţi realizat oarecum faptul că, nu vorbim aici despre un simplu joc de cărţi situat pe tărâmul fanteziei, iar totodată, de ce uneori cu toţii alegem să îl jucăm, deşi ştiind că rezultatul dedicării acestuia poate aduce drept răsplata singurătate sau înstrăinare...

Teorema cărămizii româneşti

Totul a început pe data de 31 decembrie, la amiază, pe când o bună prietenă mi-a trimis melodia "Cântă Cucu' ", interpretată de către ADDA, pe messenger. Iniţial, am crezut că este o piesă făcută cu scopul de a amuza publicul, o parodie cu bune intenţii, însă după ce am ascultat-o mai bine de 1 minut, mi-am dat seama că este chiar ok. Rectific, este o piesa super în regulă, ce sună destul de fain. Gusturile nu se discută, în principiu (mai ales cele muzicale), însă putem observa incercarea ADDEI de a realiza ceva nou şi "tineresc" dintr-o melodie populară binecunoscută oricărui român. Gândindu-mă la treaba asta, imediat am simţit "vibe-ul" negativ din secţiunea de comentarii. Într-adevăr, foarte mulţi oameni îmi împărtăşeau părerea, însă existau şi păreri în contradictoriu, prezentate într-un mod clasic de român îndoctrinat de vremurile comuniste...

Nu vreau sa jignesc pe nimeni, îmi pare rău, deoarece ştiu că nu aşa mă voi face ascultat (a se observa faptul că nu am folosit "auzit"), însă niciodată nu voi putea înţelege un astfel de raţionament. Haideţi să începem "de jos".

Ce înţelegem prin "tradiţii"? De obicei, o datină, un obicei sau o tradiţie este păstrata datorită formei sale ce evidenţiază caracteristicile unui popor, în timp ce onoreaza memoria strămoşilor noştri. Daţi-mi voie să vă mărturisesc faptul că, din păcate, eu nu am rude în provincie, iar astfel nu m-am putut bucura de obiceiurile străbune, însă le-am văzut la televizor, prietenii din afara Bucureştiului mi-au povestit cu lux de amănunte despre ele, întrucât nu pot spune că sunt total străin conceptului. Pot afirma faptul că îmi plac porturile româneşti, dansurile populare, vasele de lut şi multe alte elemente ce ţin de "tradiţia românească", însă recunosc, nu sunt obsedat dupa ele. Am doza de respect necesară faţă de acestea, în limita bunului simţ şi al raţiunii mele de om crescut la oraş. Poate dacă le-aş fi experimentat de mic, le-aş fi îndrăgit mai mult.

Revenind la piesa ADDEI şi comentariile maliţioase aferente acesteia... Mi se pare în regulă să ne conservăm tradiţiile, însă nu văd unde este problema în a încerca să progresăm? În exemplul nostru, ADDA nu şi-a bătut joc în niciun mod de muzica tradiţional românească, originalul fiind încă "intact" şi putând fi ascultat la orice moment. Nu voi putea înţelege niciodată de ce unii oameni pot avea un caracter de: "Este cărămida noastră, românească! Mândrie, mândrie! Las-o aşa cum este!". Daca ai avea o cărămidă, ce arată cum este poporul tău la rădăcini (şi de pe urma căreia nu ştim să beneficiem pe deplin), de ce nu încerci a face o "copie" a acesteia, sub ideea reinventării (timpurile se modifică...). Nu spun că ar trebui să ne batem joc de tradiţii, nici pe departe, însă mă uimeşte cum oamenii în general (şi eu uneori, nimeni nu este privat de aşa ceva la un moment dat) tind să nu le pese de cărămida pe care o au, decât atunci când cineva vor să le-o fure de sub nas sau încearcă să o schimbe în vreun fel (ce-i drept, nici nu îi poţi învinovăţii dupa atâtea schimbări în ultimii douazeci de ani, însă vom elimina din start acest factor, pentru a ne putea concentra doar asupra unei discuţii pur ipotetice, încercând a nu  pierde ideea esenţiala începută anterior).

Nu ştiu dacă sunt suficient de clar în explicaţii, însă vă pot oferi un alt exemplu mai elocvent, ce ilustrează "teorema cărămizii româneşti" mai bine. Luaţi de pildă, sărbătoarea de "Halloween" (nu mi-a trecut altceva prin cap). Există trei variante: îţi place, eşti indiferent sau nu îţi place. Majoritatea oamenilor căreia nu îi place, însă, au un singur argument: "Este luată de la americani!". De acord cu dumneavoastră, însă unde este problema în a avea o sărbătoare ce implică costumaţii şi petreceri, fapt care îi bucură atât pe cei mici, cât şi pe adulţi (cui nu-i plac petrecerile atunci când ai bani?)? Răspunsul primit: "Păi, este de la americani, pentru că am luat totul de la ei, iar astfel ne pierdem originalitatea!". Nu, nu am luat totul de la straini, iar originalitatea poporului român nu stă intr-o simplă sărbătoare. Ţin să precizez faptul că aceste linii de dialog nu ilustrează conversaţia mea cu o persoana anume şi nici nu face referire la vreuna, fiind doar reprezentarea unei colecţii de idei culese de la mai mulţi oameni. Aşadar, vă rog să nu vă simţiţi ofensaţi în niciun fel, îmi cer scuze. Ideea este că, românul preferă să păstreze cărămida lui de ani grei, nu să o valorifice sau ceva... Doar să o ţină acolo şi să se complacă în situaţia actuală. Dacă românului nu îi place Halloween-ul, de ce nu ar promova aspectele tradiţiilor româneşti, aducându-le la un nivel ce poate atrage toate vârstele, într-un mod frecvent (ăsta ar fi scopul, din moment ce respectiva cărămidă este atât de bine "apăratâ", nu?). Pentru că românul este orgolios... "De ce sa luăm de la alţii ceva ce este posibil să ne placă sau poate fi benefic? Noi avem cărămida noastră, aia este valoarea noastră! De ce să încercăm a progresa şi să ne reinventăm? De ce să împrumutăm de la alţii? Am fi curvele lor dacă am face asta! Ne-am pierde originalitatea!"... Asta aud eu când văd oameni ce se bat cu cărămida în piept, stând pe post de impediment în calea progresului şi a deschiderii în gândire.

Soluţia? Kind of a grey area... Pe de o parte nu trebuie să uităm datinile cu pricina, însă totodată trebuie să încercăm o gândire pozitivă asupra lucrurilor. Dacă stăm să ne gândim, şi să decojim structura argumentelor menţionate anterior, logica de la baza acestora este aproape la fel de absurdă precum: "Asculţi rock? Eşti satanist!" (sună penibil oarecum, nu?). Poate sunt eu cam dur în exprimare, îmi pare rău, însa aşa văd eu lucrurile. Sper ca acest ultim paragraf să poată a se ridica la nivelul aşteptărilor pe care le-aţi avea din partea unei concluzii finale, ce reflecta ideile dezbătute anterior. Pâna data viitoare, vă doresc seară bună!

Înapoi la golf şase (engl.)

Îmi amintesc şi acum, cu nostalgie, de primul meu blog pe care l-am avut în timpul liceului (perioada "clasa aXIa-clasa aXIIa"), ce s-a dovedit a fi o experienţă interesantă, şi totodată, utilă. Îmi face placere să scriu, însă nu pot spune că m-am priceput vreodată cu adevărat... Primul şi al doilea blog am fost nevoit să le închid deoarece nu am mai avut timp pentru a mă ocupa de ele, însă recent mi-a revenit "pofta" de a scrie şi m-am decis că aş putea din când în când să arunc două-trei litere în stânga şi în dreapta. Nu m-am putut decide asupra unui subiect anume (nici acum nu ştiu exact despre ce ar putea fi prima postare), însă ulterior am prins curaj şi m-am mobilizat, văzând blog-urile tovarăşilor mei. Mi-am dat seama că ei scriu pentru sieşi, iar asta voi încerca şi eu să fac în mare parte. Pot spune că duc o viaţă destul de stresantă (nu am neajunsuri materiale, am cât îmi este necesar), astfel m-am gândit că un blog mi-ar servi bine drept "terapie", un loc în care pot dezbate idei alături de alţii şi a-mi exersa mecanismul gândirii.

Drept explicaţie pentru titlul blog-ului, ingineria reprezintă domeniul în cadrul căruia activez (urmând în mai puţin de 6 luni să îmi obţin licenţa, sper), totodată fiind o pasiune. Majoritatea oamenilor din ETTI (Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei) tratează cantitatea insurmontabilă de informaţie predată precum o modalitate de a promova materia (ceea ce fac şi eu uneori, recunosc, datorită profesorilor absurzi sau a materiei în cauză, ce îmi displace), însă mereu am preferat să rămân cu ceva, să cercetez singur, să descopar şi (cel mai mult) să aplic modalitatea de gândire a unui inginer şi în viaţa de zi cu zi, să rămân din anii de studenţie cu ceva mai mult decât ecuaţii şi formule (sper să se observe acest lucru în articolele viitoare).

Sincer să fiu, nu ştiu despre ce ar trebui sa fie prima postare... Nu am o idee generală asupra tematicii în cauza deoarece va fi un amalgam de subiecte  (ca shaorma, "cu de toate") pe care le vom discuta în adâncime şi din diferite perspective. Îmi este dificil să scriu "la liber", fără un scop anume, iar drept articol iniţial nu cred ca s-ar potrivi o auto-descriere (prietenii mă cunosc prea bine, iar pentru ceilalţi mi-aş răci gura degeaba deoarece "caracterul se arată, nu se spune"). Aşadar, nu aş dori nicio părere din partea dumneavoastră ca şi cititori, acesta fiind doar o postare de "proba", însă sper că vă voi ţine captivaţi în cele ce vor urma. O seară bună!

N.B.= Titlul acestei postări este un joc de cuvinte (mereu mi-a placut să "mă joc" de-a detectivul). Sper să vă daţi seama despre ce este vorba! Puteti posta raspunsul in comentarii :)