sâmbătă, 3 ianuarie 2015

Înapoi la golf şase (engl.)


Îmi amintesc şi acum, cu nostalgie, de primul meu blog pe care l-am avut în timpul liceului (perioada "clasa aXIa-clasa aXIIa"), ce s-a dovedit a fi o experienţă interesantă, şi totodată, utilă. Îmi face placere să scriu, însă nu pot spune că m-am priceput vreodată cu adevărat... Primul şi al doilea blog am fost nevoit să le închid deoarece nu am mai avut timp pentru a mă ocupa de ele, însă recent mi-a revenit "pofta" de a scrie şi m-am decis că aş putea din când în când să arunc două-trei litere în stânga şi în dreapta. Nu m-am putut decide asupra unui subiect anume (nici acum nu ştiu exact despre ce ar putea fi prima postare), însă ulterior am prins curaj şi m-am mobilizat, văzând blog-urile tovarăşilor mei. Mi-am dat seama că ei scriu pentru sieşi, iar asta voi încerca şi eu să fac în mare parte. Pot spune că duc o viaţă destul de stresantă (nu am neajunsuri materiale, am cât îmi este necesar), astfel m-am gândit că un blog mi-ar servi bine drept "terapie", un loc în care pot dezbate idei alături de alţii şi a-mi exersa mecanismul gândirii.

Drept explicaţie pentru titlul blog-ului, ingineria reprezintă domeniul în cadrul căruia activez (urmând în mai puţin de 6 luni să îmi obţin licenţa, sper), totodată fiind o pasiune. Majoritatea oamenilor din ETTI (Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei) tratează cantitatea insurmontabilă de informaţie predată precum o modalitate de a promova materia (ceea ce fac şi eu uneori, recunosc, datorită profesorilor absurzi sau a materiei în cauză, ce îmi displace), însă mereu am preferat să rămân cu ceva, să cercetez singur, să descopar şi (cel mai mult) să aplic modalitatea de gândire a unui inginer şi în viaţa de zi cu zi, să rămân din anii de studenţie cu ceva mai mult decât ecuaţii şi formule (sper să se observe acest lucru în articolele viitoare).

Sincer să fiu, nu ştiu despre ce ar trebui sa fie prima postare... Nu am o idee generală asupra tematicii în cauza deoarece va fi un amalgam de subiecte  (ca shaorma, "cu de toate") pe care le vom discuta în adâncime şi din diferite perspective. Îmi este dificil să scriu "la liber", fără un scop anume, iar drept articol iniţial nu cred ca s-ar potrivi o auto-descriere (prietenii mă cunosc prea bine, iar pentru ceilalţi mi-aş răci gura degeaba deoarece "caracterul se arată, nu se spune"). Aşadar, nu aş dori nicio părere din partea dumneavoastră ca şi cititori, acesta fiind doar o postare de "proba", însă sper că vă voi ţine captivaţi în cele ce vor urma. O seară bună!

N.B.= Titlul acestei postări este un joc de cuvinte (mereu mi-a placut să "mă joc" de-a detectivul). Sper să vă daţi seama despre ce este vorba! Puteti posta raspunsul in comentarii :)

6 comentarii: