Totul a început pe data de 31 decembrie, la amiază, pe când o bună prietenă mi-a trimis melodia "Cântă Cucu' ", interpretată de către ADDA, pe messenger. Iniţial, am crezut că este o piesă făcută cu scopul de a amuza publicul, o parodie cu bune intenţii, însă după ce am ascultat-o mai bine de 1 minut, mi-am dat seama că este chiar ok. Rectific, este o piesa super în regulă, ce sună destul de fain. Gusturile nu se discută, în principiu (mai ales cele muzicale), însă putem observa incercarea ADDEI de a realiza ceva nou şi "tineresc" dintr-o melodie populară binecunoscută oricărui român. Gândindu-mă la treaba asta, imediat am simţit "vibe-ul" negativ din secţiunea de comentarii. Într-adevăr, foarte mulţi oameni îmi împărtăşeau părerea, însă existau şi păreri în contradictoriu, prezentate într-un mod clasic de român îndoctrinat de vremurile comuniste...
Nu vreau sa jignesc pe nimeni, îmi pare rău, deoarece ştiu că nu aşa mă voi face ascultat (a se observa faptul că nu am folosit "auzit"), însă niciodată nu voi putea înţelege un astfel de raţionament. Haideţi să începem "de jos".
Ce înţelegem prin "tradiţii"? De obicei, o datină, un obicei sau o tradiţie este păstrata datorită formei sale ce evidenţiază caracteristicile unui popor, în timp ce onoreaza memoria strămoşilor noştri. Daţi-mi voie să vă mărturisesc faptul că, din păcate, eu nu am rude în provincie, iar astfel nu m-am putut bucura de obiceiurile străbune, însă le-am văzut la televizor, prietenii din afara Bucureştiului mi-au povestit cu lux de amănunte despre ele, întrucât nu pot spune că sunt total străin conceptului. Pot afirma faptul că îmi plac porturile româneşti, dansurile populare, vasele de lut şi multe alte elemente ce ţin de "tradiţia românească", însă recunosc, nu sunt obsedat dupa ele. Am doza de respect necesară faţă de acestea, în limita bunului simţ şi al raţiunii mele de om crescut la oraş. Poate dacă le-aş fi experimentat de mic, le-aş fi îndrăgit mai mult.
Revenind la piesa ADDEI şi comentariile maliţioase aferente acesteia... Mi se pare în regulă să ne conservăm tradiţiile, însă nu văd unde este problema în a încerca să progresăm? În exemplul nostru, ADDA nu şi-a bătut joc în niciun mod de muzica tradiţional românească, originalul fiind încă "intact" şi putând fi ascultat la orice moment. Nu voi putea înţelege niciodată de ce unii oameni pot avea un caracter de: "Este cărămida noastră, românească! Mândrie, mândrie! Las-o aşa cum este!". Daca ai avea o cărămidă, ce arată cum este poporul tău la rădăcini (şi de pe urma căreia nu ştim să beneficiem pe deplin), de ce nu încerci a face o "copie" a acesteia, sub ideea reinventării (timpurile se modifică...). Nu spun că ar trebui să ne batem joc de tradiţii, nici pe departe, însă mă uimeşte cum oamenii în general (şi eu uneori, nimeni nu este privat de aşa ceva la un moment dat) tind să nu le pese de cărămida pe care o au, decât atunci când cineva vor să le-o fure de sub nas sau încearcă să o schimbe în vreun fel (ce-i drept, nici nu îi poţi învinovăţii dupa atâtea schimbări în ultimii douazeci de ani, însă vom elimina din start acest factor, pentru a ne putea concentra doar asupra unei discuţii pur ipotetice, încercând a nu pierde ideea esenţiala începută anterior).
Nu ştiu dacă sunt suficient de clar în explicaţii, însă vă pot oferi un alt exemplu mai elocvent, ce ilustrează "teorema cărămizii româneşti" mai bine. Luaţi de pildă, sărbătoarea de "Halloween" (nu mi-a trecut altceva prin cap). Există trei variante: îţi place, eşti indiferent sau nu îţi place. Majoritatea oamenilor căreia nu îi place, însă, au un singur argument: "Este luată de la americani!". De acord cu dumneavoastră, însă unde este problema în a avea o sărbătoare ce implică costumaţii şi petreceri, fapt care îi bucură atât pe cei mici, cât şi pe adulţi (cui nu-i plac petrecerile atunci când ai bani?)? Răspunsul primit: "Păi, este de la americani, pentru că am luat totul de la ei, iar astfel ne pierdem originalitatea!". Nu, nu am luat totul de la straini, iar originalitatea poporului român nu stă intr-o simplă sărbătoare. Ţin să precizez faptul că aceste linii de dialog nu ilustrează conversaţia mea cu o persoana anume şi nici nu face referire la vreuna, fiind doar reprezentarea unei colecţii de idei culese de la mai mulţi oameni. Aşadar, vă rog să nu vă simţiţi ofensaţi în niciun fel, îmi cer scuze. Ideea este că, românul preferă să păstreze cărămida lui de ani grei, nu să o valorifice sau ceva... Doar să o ţină acolo şi să se complacă în situaţia actuală. Dacă românului nu îi place Halloween-ul, de ce nu ar promova aspectele tradiţiilor româneşti, aducându-le la un nivel ce poate atrage toate vârstele, într-un mod frecvent (ăsta ar fi scopul, din moment ce respectiva cărămidă este atât de bine "apăratâ", nu?). Pentru că românul este orgolios... "De ce sa luăm de la alţii ceva ce este posibil să ne placă sau poate fi benefic? Noi avem cărămida noastră, aia este valoarea noastră! De ce să încercăm a progresa şi să ne reinventăm? De ce să împrumutăm de la alţii? Am fi curvele lor dacă am face asta! Ne-am pierde originalitatea!"... Asta aud eu când văd oameni ce se bat cu cărămida în piept, stând pe post de impediment în calea progresului şi a deschiderii în gândire.
Soluţia? Kind of a grey area... Pe de o parte nu trebuie să uităm datinile cu pricina, însă totodată trebuie să încercăm o gândire pozitivă asupra lucrurilor. Dacă stăm să ne gândim, şi să decojim structura argumentelor menţionate anterior, logica de la baza acestora este aproape la fel de absurdă precum: "Asculţi rock? Eşti satanist!" (sună penibil oarecum, nu?). Poate sunt eu cam dur în exprimare, îmi pare rău, însa aşa văd eu lucrurile. Sper ca acest ultim paragraf să poată a se ridica la nivelul aşteptărilor pe care le-aţi avea din partea unei concluzii finale, ce reflecta ideile dezbătute anterior. Pâna data viitoare, vă doresc seară bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu